SEMNIFICATIA CRACIUNULUI !!!

                                                                    articol scris de Constantin Olariu ( www.ariminia.ro )


Trebuie să amintesc şi semnificaţia Crăciunului, sărbătoare pe care răii spun că ne-au adus-o alţii să o cinstim cu mare pompă iar guguştiucii ne gînguresc suav că vorbuliţa vine de la latinescul creatio. Că minte golănimea intelectuală o dovedesc cuvintele precreştine Kraciun din paleoslavă, Karaciun în rusa veche, Kraciun în slovacă şi bulgară şi Karáczonyi în maghiară, care denumeau solstiţiul de iarnă iar mai tîrziu sărbătoarea creştină de la 25 decembrie. În tăbliţa 34 avem o informaţie clară că geţii ţineau Crăciunul la 25 decembrie aşa cum era şi în religia lui Mithra! ,,Cercetează înfăţişarea făpturilor/oastei de îngeri de pe cerul Sarmisetuzei şi descoperă toate locurile unde lumina a biruit şi este cu atît mai mare”. Ne mai spun ei că în cetatea geţilor au fost duse şi puse deoparte cănile pentru vin şi hainele de sărbătoare semn că respectul pentru Sîntu nu lăsa la mintea zburdalnicului datinile străbune. După o perioadă de post respectată cu străşnicie spun că în cetate s-a instalat o sete de vin cît stogul! Adunarea neamului a fost chemată să dea începerea sărbătorilor de iarnă iar toţii românii să imite poarta cu boltă, adică cetatea principală – Sarmisetuzo. Ştim că în religia sciţilor/perşilor 25 decembrie era soltiţiul de iarnă iar cum această religie avea multe influenţe din religia geţilor trebuie să acceptăm că strămoşii noştri sărbătorea Naşterea luminii la această dată. Ei spun limpede ,,că lumina a biruit şi este cu atît mai mare” adică ziua începe să crească în dauna nopţii, fenomen astronomic ce se îmtîmpla la data de 25 decembrie în vechile culturi. În mitraism, adepţii se adunau în această noapte în peşteri sfinţite şi aprindeau făclii din lumina sfîntă strigînd că aceasta a învins! În creştinism în noaptea Învierii credincioşii se adună în miez de noapte în biserici şi i-au lumina divină venită din cer spunînd: veniţi de luaţi lumină pentru a arăta că din nemoartea morţii s-a născut iarăşi viaţa! Să nu ne mai înveţe alţii ce am fost pentru că tăbliţele ne arată calea adevărului istoric dar nu cel înţeles de lichele şi strîmbături! Cum în lume încă nu există oprelişte la minciuni, o ţinem tot aşa! Bulgarii s-au aşezat în descălecatul lor peste geţii din Mesia în secolul Vl de la care au luat o mulţime de cuvinte şi obiceiuri iar ungurii au venit în secolul X peste panoni sau păstorii romanilor cum sînt amintiţi în unele documente bizantine. De fapt slavizarea geţilor din sudul Istrului se vede foarte bine în numele de familie bulgăreşti la care dacă umblăm puţin şi le ştergem finalul ov sau ev, le găsim identice sau asemănătoare la neamul din nordul fluviului. Ceilalţi slavi şi ungurii sînt vecinii noştri, unii mai dragi decît ni-i dorim. Există părerea la istoricii ruşi că termenul a fost luat din limba română veche şi eu cred că acesta este adevărul pentru că geţii mosca/volohii au format clerul slavilor răsăriteni pînă la creştinarea cneazului Vladimir. Această sărbătoare era ţinută în primele secole ale creştinismului de perşi, siriaci(urmaşii esenienilor în credinţă) la 25 decembrie cînd se marca solstiţiul de iarnă. Enoriaşii se adunau în peşteri sau locuri de rugăciune şi la miezul nopţii aprindeau lumînări strigînd că Fecioara a născut iar Lumina creşte! Pentru că nu reuşea să elimine aceste culte, biserica creştină şi-a însuşit în secolul lV sărbătoarea inclusiv data celebrării iar prin această strategie a reuşit să elimine ritualurile considerate păgîne. Creştinii greci au sărbătorit Crăciunul la data de 11 septembrie pînă în anul 375 cînd au schimbat-o la 25 decembrie, romanii sărbătoreau după tradiţia lor la 6 ianuarie botezul lui Cristos iar Naşterea Domnului – Crăciunul a fost stabilită 25 decembrie pentru prima dată la Roma în anul 354. Noul Testament nu spune vreodată cînd s-a născut Cristos. Noi românii păstrăm nu numai denumirea veche a sărbătorii dar mitologia ne dezvăluie un personaj religios arhaic, Moş Crăciun care stă în înaltul cerului la dreapta Domnului şi judecă faptele muritorilor. Acest Moş Crăciun este în fapt Moş Ariminos, strămoşul ancestral al neamu- lui oierilor carpatini care din înaltul cerului binecuvîntează neamul arimin. Atunci se deschide cerul iar Crăciunul vine pe un cal alb, după ce cîntă cocoşii de trei ori, căci el este un moşneag bătrîn. O legendă populară spune despre Moş Crăciun că este strămoşul neamului păstorilor români – moş Arimin şi stă la dreapta Tatălui pentru că este cel mai bătrîn dintre sfinţi.


Jeţ de aurel Jeţ de arginţel
Bunul Dumnezeu, Cine şade-n el?
Mai d-a rînd cu el, Şade Moş Crăciun.
Imaginile din religia creştină şi cea strămoşească sînt identice aşa cum arată tăbliţa 1, 2 şi 6. Cuvîntul vine din limba vorbită în vechime pe meleagurile mioritice şi se compune din kara: a primi, a adăposti, loc public, a fermeca sau Kîra/kra: curat, puternic, vas larg, a făta + ciun/şun: stea, soartă, a străluci, a lumina. Tăbliţa 34 ne spune că după un post straşnic în care vasele de băut şi hainele de sărbătoare au fost puse la loc dosit, acum adunarea neamului anunţă începerea sărbătorilor de iarnă iar toate ţinuturile locuite de români să imite cetatea Sarmisetuzei.

Paşti, sărbătoare religioasă la creştini care semnifică învierea lui Isus, spun unii că termenul vine de la ebraicul pesah. La evrei, Paştile este sărbătoarea eliberării din robia egipteană(istoric nu a existat) cu care ocazie se consumă carne de miel şi pîine subţire nedospită. La noi, Paştile este o sărbătoare a renaşterii vieţii din nemoarte şi a regenerării naturii. Se face pasca umplută cu brînză ca simbol al belşugului oilor, care este un colac împletit împărţit în patru printr-o cruce la capetele căreia se pun porumbei. Tot cu această ocazie se ciocnesc ouă înroşite, tradiţie confiscată de către biserica creştină din religia strămoşească a geţilor, a zoroastriştilor şi a adepţilor cultului lui Mithra. Cuvintul Paşti vine din limba străbună prin paşe: a fi mîndru, în frunte, început + ti: familie, neam, sărbătoare, a păstra viu, loc de întîlnire, Că lucrurile stau aşa voi aminti de expresia Kalo Paşe cu sensul de Paşti fericit sau cale plină de reuşită, folosită într-un dialect vechi menţionat de Homer şi care se mai vorbeşte şi astăzi în insula Carpatos din Marea Egee! Paştile Blajinilor este o sărbătoare precreştină, nerecunoscută de biserică, pe care românii din Moldova o ţin în prima sîmbătă de după Paştile ortodox. Cu această ocazie femeile aruncă pe rîu coji de la ouăle cu care au pregătit cozonacul de Paşti, pentru ca ele să ajungă la Rohmani, pe Tărîmul Celălalt. Căci rohmanii nu au nevoie de oul întreg ca noi pă-cătoşii; lor le ajunge numai punga de aer. Pentru ca oul să plutească pe apă, se gău-reşte în ambele capete, se suflă conţinutul, găurile se umplu cu ceată apoi se vop-seşte în roşu. Legenda păstrează în memoria colectivă migraţia neamului emeş în Ki-en-gi(Sumer) din ţinutul Carpaţilor iar pomana cojilor de ouă roşii dovedeşte vechimea acestui obicei care este cu mult înaintea apariţiei făcăturii iudeo-creştinismului.


Tot din aceste coji se pun în crenguţele pomilor fructiferi pentru sufletele celor răposaţi cît şi pentru belşugul familiei. După scrierile avestice şi mithraice, în aceste culte exista obiceiul ca la începutul primăverii cu ocazia unei sărbători a renaşterii să se ciocnească ouă roşii iar unele erau păstrate în lăcaşurile de cult, datină întîlnită şi la români. Cuvîntul pasca vine din strămoşescul pa-siga cu sensul de a arăta sau a conduce către graţia divină, favoare, noroc mare, a dori sau a chema pe cei răposaţi. Să analizăm denumirea munţilor Carpaţi. Car în istroromână are sensul de har iar în emegi înseamnă a încînta, a fermeca, a conduce dincolo, a trăi dincolo; pa are sensul de soţ, conducător, a jura pe, a chema; ti înseamnă natură, neam, adevărat, a duce o anumită viaţă, a dăinui. Toate aceste ziceri ne trimit la semnificaţia largă a munţilor noştri de lăcaşuri sfinte unde se retrag sufletele celor morţi pentru a fi alături de neamul ales de Dumnezeu să-i poarte taina mîntuirii prin credinţa crucii. Concepţia este identică şi la neamul nostru din Ki-en-gi iar elenii spuneau că sufletele eroilor se retrăgeau în ţara ariminilor de la nord de Istru. Grecii ne spun că năbădăioşii de geţi aveau un munte sfînt numit Kogaion. În Bucegi, aproape de vîrful Omu este vîrful Gugu, care poate fi uşor pronunţat şi Goga, cu-vînt prin care se înţelege cei patru miezi de nucă uniţi + i: a merge + on: neam, a aduna, a fi împreună, sens cu trimitere clară la unitatea de neam a geţilor cu tracii, macedonenii şi ilirii. Religia neamului nostru răzleţit in Sumer spune că preotesele care ghiceau viitorul trăiau intr-un fel de mănăstiri numite gugu iar mitologia emeş arată că înainte de potop, au avut şapte înţelepţi dintre care patru s-au născut din peştele puradu(pu: fericire, început, inima, izvor, fîntîna, a ţîşni + radu: a conduce către adevăr, a radia de bucurie, a îndruma către renaştere). În vechiul lăcaş de cult de la Şinca Veche pe zidul din camera rotundă apare înscris într-o stea cu şase colţuri, un cerc care are în interior doi peşti. Mai am în vedere şi năravul grecilor de a scrie toate numele străine numai după urechea lor şi atunci ei au auzit de la geţi numele de Guguion adica altarul unde merge tot neamul să se roage, dar l-au scris Kogaion. Trebuie luată ca adevărată şi varianta emegi koga: nobil, a purifica, strălucitor, sfînt, strămoş + i: a merge + on: neam, a se aduna. În acelaşi perimetru cu vîrful Omu şi Gugu se află peştera sfînta Ana. Etimologic denumirea peşterii nu are nici o legătură cu creştinismul de pe meleagurile noastre dar este dovadă clară a perenităţii neanului rumun pe aceste locuri şi cu religia strămoşilor noştri. În eme-gi Ana are sensul de lumină, cer, rai, a slăvi, arătînd că acest perimetru a fost locul cel mai sacru al neamului nostru timp de cîteva milenii iar liftele l-au batjocorit şi l-au distrus pentru a ne şterge urmele veşniciei mioritice! Amin neam hulit!
Şi aceste informaţii au trecut pe sub nasul magistrului Pîrvan dar pentru că el avea o socoată cu neamul român, a considerat că are dreptul la orice făcătură. Să spun cîteva cuvinte şi despre cimerieni, populaţie despre care el nu ne lămureşte dacă sînt indoeuropeni sau băştinaşi. În secolul XVlll î.e.n. Sumeria/Ki-en-gi a fost ocupată de armatele akadiene şi o parte din populaţie a reuşit să scape de măcel, strecurîndu-se spre nord şi ajungînd în ţinutul din nordul Mării Negre, adică patria de unde au plecat în urmă cu 2000 de ani. În cosmogonia budistă muntele central al lumii este Sumeru în sanscrită şi Sineru în pali, ambii termeni arată un munte şi un ţinut din jurul lui aşa cum s-a întmplat cu rohmanii de lîngă Carpaţi plecaţi spre sud în Sumeria sau India. Cum neamul brahmanilor avea aceeaşi origine ca şi emeşii în jurul acestor munţi şi religiile lor venerau divinităţi ale înălţimilor, termenul arăta originea acestor culturi iar akadienii l-au preluat folosindu-l pentru a desemna teritoriul locuit numai de emeşi arătînd că au venit acolo de undeva din munţi.
În mitologia emeş avem duhul Sumugan/Sumukan – regele munţilor – care era o divinitate a cîmpiilor cu vegetaţie şi protector al turmelor de animale domestice sau sălbatice ce se hrănesc pe aceste locuri. În ambii termeni sume/sumu sensul este de marea putere a divinităţilor de pe înălţimi iar ru şi gan/kan înseamnă a îndruma, a conduce, stăpînire. Aceşti cimerieni aveau o ţară Cimeria, care se poate citi şi Simeria iar cînd sciţii i-au alungat în Asia Mică, ei au coborît pe litoralul de est al Mediteranei unde sau stabilit într-o regiune pe care au numit-o Samaria după baştina lor. Şi în prezent avem în Iraq oraşul Samaria ca o amintire a continuiţăţii istorice a neamului sumerilor pe acele locuri. Heordot spune că aceşti cimeri/cimerieni locuiau în nişte bordeie săpate în pămînt şi acoperite în două ape cu trestie sau rogojini peste care se punea pămînt. Acest tip de locuinţă se numea în cimeriană argea. Cuvîntul se găseşte identic fonetic şi semantic în limba română veche şi apare pe tăbliţele de plumb care povestesc aducerea lui Ili în Getia şi popasul făcut în Tracia unde a fost pus într-o argea pentru a fi văzut de toţi. Alt cuvînt în cimeriană este daba, amintit de un scriitor anonim ce a scris în secolul l î.e.n lucrarea Periplul Pontului Euxin şi ambelor continenete Europa şi Asia unde găsim pomenite ţara Cimeria şi cetatea Ardaba(ar: a străluci, a radia + daba: cetate) adică cetatea strălucitoare sau binecuvîntată de diviniatate. Cuvîntul se găseşte identic pe tăbliţele de plumb ale geţilor. Grecii amintesc despre Dabatopeios, zeul fierar în mitologia tracilor sudici, care erau chiar sub nasul lor. Denumirea divinităţii este compusă din cuvintele daba: cetate + tope: a topi + i: a curge + os: cu putere, bine. Numele acestei divinităţi dovedeşte fără putinţă de tăgadă că tracii au venit din nordul Dunării, pentru că Efor spune că în Caucazul de la Istru era ,,mama fierului” adică această îndeletnicre o aveau cînd au plecat în sud. După atîtea scamatorii cu alba-neagra a vrăjitorului mioritic mi-a mai rămas doar atît de spus: apoi cum le-ai încîtcit mişel Pîrvane, nici dracu nu le mai descîlceşte!
Plăsmuirea istorică a lui Pîrvan, Getica cu pretenţii de adevăr absolut pentru neamul românilor a fost scrisă din ura şi invidia fără margini a acestuia împotriva lucrării lui N. Densuşianu Dacia preistorică care contrazicea cu probe de netăgăduit indoeuropenismul şi arăta că ,,suntem aici de la începutul lumii”. Trebuie să amintesc aici şi ,,frecuşurile” pe care le-a avut cu N. Iorga cu privire la nebuniile scrise în pretinsa lui revelaţie istorică. Şi toate acestea le-a făcut nu obligat de nimeni ci din propria voinţă măcinată de un orgoliu fără margini şi o răutate care ne-a mutilat identitatea spirituală şi de neam în mare măsură.
Nebunia tracistă cu puţini adepţi după moartea lui Pîrvan, interzisă în perioada comunistă a început să fumege de ceva vreme iarăşi. Aici se remarcă un individ ce-şi spune istoric militar cu numele de Mircea Dogaru. Predestinat parcă să nu fie cu toate doagele acasă, scăpat la un microfon public acest istoric spune fără nici o reţinere tot felul de tîmpenii pentru îndobitocirea şi mai profundă a românilor. Aţos şi băţos ne bagă pe gît ca un verdict sacrosanct: Herodot a spus că sîntem traci şi că în nordul Dunării erau apuli, daci şi alte neamuri. Punct! Nici chiar aşa tovarăşe culturnic, te sancţionez cu carceră pentru că minţi cu neruşinare. Herodot nu a scris niciodată aşa ceva, el are alte trăsnăi cu privire la strămoşii noştri şi pentru că nu ştii să citeşti în greacă îţi trag eu zicerea lui din Historiae lV, 6. ,,Din Lipoxais se trag acei sciţi al căror neam se numeşte auchati; din acel mijlociu Arpoxais, se trag cei care se numesc catiari şi traspii; iar din cel mai tînăr se trag sciţii regali care se numesc paralati. Toţi au ca nume colectiv scoloti, după numele unui rege al lor. Elinii însă i-au numit sciţi…48. Istrul cel mai mare din toate apele ce le-am văzut noi, curge totdeauna la acelaşi nivel atît vara cît şi iarna. El este primul din rîurile Sciţiei, care venind din apus, ajunge la o astfel de mărime fiindcă se varsă şi alte fluvii într-însul. Rîurile care îl măresc sînt următoarele: mai întîi sînt cinci care trec prin Sciţia; Porata pe care grecii îl numesc Piretus(Prut), după aceea vin Tiarantus, Ararus, Naparis şi Ordessus. Primul rîu menţionat este un rîu mare şi curgînd spre răsărit îşi uneşte apele cu Istru; iar al doilea menţionat Tiarantus, curge mai spre apus şi este mai mic, cît despre Ararus Naparus şi Ordessus, ele curgînd între cele două rîuri se varsă în Istru. Aceste rîuri izvorînd chiar din Sciţia, măresc Istrul…49. Pe de altă parte, rîul Maris, curgînd din părţile agathyrsilor, îşi uneşte apele sale cu cele ale Istrului…93: Înainte de a sosi la Istru, primul popor pe care îl supuse Darius au fost geţii, care cred că sunt nemuritori, căci tracii care stăpînesc părţile Salmydessului, şi care locuisc mai sus de cetăţile Apollonia şi Mesembria, şi care se numesc scyrmiazi şi nipsei, se predaseră fără luptă, iar geţii hotărîndu-se la o împotrivire îndărătnică, fură supuşi îndată cu toate că sînt cei mai distinşi şi cei mai drepţi dintre traci…99 Dincolo de Sciţia pe coastele mării se află Tracia. Sciţia începe de acolo de unde coasta formează un golf; în acea parte se varsă şi Istru cu gura întoarsă spre răsărit”.


După ce multe din afirmaţiile lui Herodot au fost amendate de descoperiile făcute pînă în prezent, există destui istorici care îl consideră ,,părintele mincinoşilor” pentru că a urmărit prin scrierile sale să manipuleze viitorul în favoarea grecilor, iar afirmaţiile referitoare la geţi sînt o manipulare pentru al defăima pe Zamolxe cum voi arăta mai încolo!



V,3 ,,Poporul tracilor, este după cel al inzilor cel mai mare dintre toate popoarele. Dacă ei ar fi guvernaţi de unul singur sau dacă ar fi uniţi, ar fi de neînvins, şi după mine cei mai puternici din lume. Această unitate este greu de realizat şi nu se va înfăptui nciodată. De aceea, ei sînt slabi. Ei poartă diferite numiri după regiunile în care trăiesc. Toţi au aceleaşi obiceiuri şi aceleaşi instituţii în afară de geţi şi de trausi şi de cei ce locuiesc dincolo de Crestonia…9 Mai la nord de această regiune – Crestonia – nimeni nu poate să spună sigur cine locuieşte. Pare însă că dincolo de Istru este un deşert nemărginit. Am putu totuşi să aflu că peste Istru locuiesc nişte oameni care se numesc sigynni, avînd veşminte ca mezii. Caii acestora sînt plini cu păr lung de cinci degete, că ei sînt mici şi cîrni şi puţini sînt în stare să ducă în spate un bărbat, înhămaţi la care sînt însă foarte iuţi, din această cauză indigenii merg în care. Ţara lor se întinde pînă la eneţii care locuiesc la Adria. Ei spun că sînt urmaşii mezilor. N-aş putea spune cum ei să fi fost colonişti ai mezilor. 10 Tracii mai povestesc, că teritoriile de dicolo de Istru ar fi ocupat de aibine şi că din această cauză oamenii n-ar putea merge mai departe. Lucrul mi se pare puţin probabil, deoarece aceste insecte nu pot suporta frigul, din pricina frigului cred eu că nu sînt locuite aceste regiuni” Herodot ne spune că ştie cîte ceva despre ţările şi popoarele pînă la Istru şi asta după cum i-au spus olbienii sau vecinii traci! La nord de Istru spune că este Sciţia (istoricul nu ştie de ţara geţilor?) străbătută de rîurile Piretus(Prut), Tiarantus(Tisa ?), Ararus(Olt?), Naparis (Ialomiţa?) şi Ordessus(Argeş?) chiar dacă năzdrăvanii noştri istorici vreau să citească altceva. Scriind că la nord de fluviu locuiesc un neam al mezilor sau că este un pustiu, el opreşte istoria geţilor numai la cei din Mesia, adică misii din sudul Istrului şi atît, nu are rost să-i punem sub peană şi ce n-a mîzgălit! El spune despre aceste populaţii că sînt de un neam cu tracii, adică au aceleaşi credinţe, instituţii şi limbă dar nu susţine că se trag din traci. Îi numeşte traci – folosit ca termen comun aşa cum îi numeşte sciţi pe cei din nordul Mării Negre chiar dacă ei îşi spuneau scoloti – pe toţi cei ce locuiesc după ţinutul vecin grecilor însă asta nu înseamnă că aşa îşi spuneau şi ei, iar Strabon lămureşte problema spunînd că grecii îi numesc pe toţi traci pentru că îi cunosc mai bine pe aceştia. Aşa cum pentru cei pe care i-a boteza sciţi, grecii au dat şi numele lor colectiv de scoloti, tot aşa trebuia să spună pentru cei pe care i-a numit cu termenul generic de traci că au numele colectiv de arimini sau armîni! Atît şi nimic mai mult, nu sîntem urmaşii tracilor tot aşa cum nu sîntem urmaşii romanilor. Noi spunem despre toţi care vin din Rusia că sînt ruşi deşi acolo locuiesc zeci de popoare dar noi îi cunoaştem mai bine şi am fost vecini cu ruşii. Şi românilor din stînga Prutului unii tîmpiţi le spun ruşi! Chiar şi părintele acestei minciuni traciste Pîrvan, recunoaşte că cele două popoare sînt înrudite dar geţii nu se trag din traci. Unii în vînzoleala locatarilor de balamuc, au descoperit tezaure trace, arme trace şi tot felul de minunăţii, mirosind pe undeva că va apărea şi o limbă tracă, frumoasă, tainică şi misterioasă la fel ca mintea care o cloceşte! Hai să nu vă scăpaţi pe voi şi să ziceţi că fumaţi piştoace! Strabon(64 î.e.n. – 23 e.n.) spune în Geografia sa că: ,,Dacii/Davii vorbesc aceeaşi limbă ca şi geţii. Dacă noi grecii îi cunoaştem mai bine pe geţi, cauza e că aceştia şi-au schimbat necontenit aşezările şi au trecut de pe un mal pe altul al Istrului, amestecîndu-se cu tracii şi cu misienii iar limba tracilor era identică cu a geţilor”. Este o neghiobie să-l acuzăm pe istoricul roman că era beat cînd a scris asemenea informaţii despre limba noastră cea străbună. Şi tot el spune despre gali pe care grecii îi numesc galati că sînt fraţii romanilor! Ne mai spune istoricul nostru mioritic, că există peste 270 de localităţi cu denumiri care vin din limba tracă. Chiar dacă această limbă nu a fost menţionată nicăieri iar Strabon ne face o precizare fără dubii care se vede şi astăzi cu uşurinţă prin limba română şi dialectul aromân, nemernicii au inventat limba tracă tot aşa cum latiniştii au scos din pălărie, latina populară atunci cînd nu le ajungea în plăsmuirile lor latina clasică! Cum la aceste lepădăruti ignoranţa este viturte iar prostia înţelepciune, am să le dovedesc faptul că geţii sînt amintiţi mult înaintea lui Herodot ca popor distinct ce locuia la nord de Istru. Scriitorul grec Ctesias care a trăit pe la sfîrşitul secolului V î.e.n. – deci contemporan cu Herodot ne spune că Sesostris faraonul Egiptului s-a luptat cu Tanaus regele sciţilor. Trogus Pompeius trăitor prin sec. l î.e.n. spune în Istoria sa că regele geţilor Taunasis a bătut pe regele egiptenilor Vesosis pe malurile Phasului. Pentru cei doi autori termenul de scit sau get se referă la populaţia care locuia ţinutul din nordul Istrului numit de greci şi romani atît Sciţia cît şi Getia. Philon din Biblos, istoric grec care a trăit la începutul sec. l, a tradus în greacă Istoria fenicienilor a lui Sanchoniaton istoric fenician din sec. Xll î.e.n. Informaţiile au parvenit prin scrierile lui Eusebiu care dă şi cîteva citate din aceste texte. Fenicienii au vizitat şi teritoriile noastre iar faraonul Sesostris a făcut o expediţie împotriva geţilor şi sciţilor. Legendarul istoric fenician spune că şi-a adunat întreaga învăţătură sacră din inscripţiile divine gravate pe ,,stîlpii soarelui” din templele Feniciei. Asemenea stîlpi existau şi la curtea regelui get Aetes pe care erau scrise legile divine. În poemul Argonautice Valerius Flaccus dă amănunte despre expediţia argonauţilor în ţinutul hiperboreenilor/geţilor precizînd că pe porţile strălucitului templu din cetatea lui Aetes era scris ,,cum mai întîi regele Sesostris, a dus războaie împotriva geţilor”. Trebuie să fii nebun să poţi crede că anticii fenicieni, greci şi romani au luat-o razna şi într-o veselie şi prosternare fără margini faţă de geţi le-au făcut o cîntare de să le meargă vestea peste şapte mări şi ţări şi peste veşnicia vremurilor! Dacă cercetăm istoria egiptenilor vom găsi în dinastia Xll(2000-1785) trei faraoni cu numele de Sesostris şi unul în dinastiile Xlll-XlV(1785-1680). In această perioadă se semnalează primele infiltraţii ale hicsoşilor în Delta Nilului unde ei devin stăpînii oraşului Avaris(ce apropiat este de Abaris!) iar după anul 1750 acest popor va fi forţa conducătoare a Egiptului de Nord cu capitala în acelaşi oraş. Ei au introdus în Egipt carul de luptă fiind cunoscuţi drept călăreţi neîntrecuţi, iar informaţiile menţionate fac referire tocmai la aceste evenimente. Toate izvoarele vechi vorbesc cu admiraţie despre neamurile geţilor şi sciţilor care erau neîntrecute în călărit şi în mînuitul arcului. Adică după aceste surse care împing istoria cu 1300 de ani înainte de Herodot, strămoşii noştri geţii erau trăitori la nord de Istru, fiind cunoscuţi ca aprigi luptători şi neîntrecuţi călăreţi iar unii dinte ei s-au dus să viziteze piramidele Egiptului numai că au fost primiţi cu sabie.
La începuturile civilizaţiei greceşti undeva între secolele XV – Xll î.e.n. se găseşte şi informaţia privitoare la Cărţile Misilor care cuprindea istoria şi credinţele lor fiind prima religie din istoria lumii ce are o carte sacră şi iarăşi ei ne vorbesc de texte scrise ca să facă în ciudă tîmpiţilor!
În amintitul poem Argonautice de Valerius Flaccus, avem amănunte despre expediţia argonauţilor în ţinutul hiperboreenilor/geţilor precizînd că pe porţile strălucitului templu din cetatea lui Aetes era scris ,,cum mai întîi regele Sesostris, a dus războaie împotriva geţilor”! Orfeu care a participat la această expediţie ce a avut loc înaintea războiului Troiei adică prin secolul XlV î.e.n., a fost părintele poemelor argonautice, informaţie susţinută de toţi vechii greci care spun că el ar fi scris primul despre această faptă. Trebuie amintiţi Platon şi Pindar care scriu că în vremurile lor încă se mai păstrau fragmente din aceste poeme chiar în forme alterate.
Ta ciclica, sub acest nume era cunoscută la greci o colecţie de poezii, astăzi pierdută, de diferiţi autori foarte vechi: Protesilaos, Arctinios, Sofocle(496-406), Eschil(525-455) care adunaseră pentru a lăsa posterităţii tradiţiile foarte vechi ale grecilor. Din informaţiile păstrate la alţi autori despre Ciclul epic rezultă că regele geţilor Telefos a participat la războiul troian unde a făcut minuni de vitejie. Flavius Philostratus care a scris pe la sfîrşitul secolului ll e.n. despre Ciclul epic culegînd informaţii ce se mai găseau prin diferite texte şi istoricii ce au adunat aceste poeme descriu cu mare interes pe regele geţilor. ,,Înainte de a începe războiul Troadei, precum scrie şi Protesilaos, grecii devastau Misia pe cînd domnea peste ea Telefos, pornind în război contra grecilor pentru a se apăra, s-a rănit în lupta cu Ahile. Acestea ni se încredinţează şi de poeţi, pentru că li se dusese vestea că misii sînt cei mai fericiţi dintre locuitorii continentului şi pentru că grecii se temeau ca nu cumva misii să fie chemaţi mai tîrziu în ajutorul Troadei. Dar Telefos fiind voinic şi domnul unei ţări cu oaste puternică, nu putea suferi acestea. El pregăti multă cavalerie şi multă oaste. El a adunat ostaşi din Misia supusă domniei sale(şi mi se pare că el domnea peste toată Misia cea dinspre mare) şi mai luă sub conducerea sa ca aliaţi şi pe locuitorii Misiei superioare, pe care poeţii îi numesc abii şi păstori de cai, adăugînd că se hrănesc cu laptele acestora…Deci cîmpia se acoperi de neamurile înarmate ale misilor şi sciţilor. Mai zice Protesilaos, că bătălia dintre aceştia şi greci a fost mai crîncenă decît toate luptele ce au urmat sub Troada şi cîte au fost vreodată între barbari şi între greci, căci oştirea lui Telefos era grozavă şi vitează nu numai în totalul ei dar şi în fiecare luptător, fiind copii voinici ai Istrului din Sciţia”. Dacă ilustrul istoric nu poate înţelege că Sciţia era numit uneori şi ţinutul din nordul Istrului adică teritoriul locuit dintotdeauna de strămoşii noştri atunci să-şi scoată un certificat de la balamuc să-l iertăm pentru nebuniile spuse! Să continui cu zicerea scriitorului roman: ,,Misii lăsau pe greci să debarce, aruncînd de pe uscat săgeţi şi suliţe cu mare furie. Misii veneau de dincolo de Istru, se zice că şi femeile misilor se băteau de călare contra grecilor ca amazoanele şi că femeia lui Telefos, Hiera, comanda această cavalerie de femei… Protesilaos zice apoi că doamna Hiera, a fost totodată cea mai înaltă de stat femeie şi cea mai frumoasă din toate cîte au fost vestite de frumoase. Şi cu toate acestea, Homer nu vorbeşte nici de viteaza misilor, nici de faptele acestei eroine, ca să nu fie femeie mai frumoasă decît Elena şi voinic mai mare decît Ahile”! Informaţiile arătate mai sus, atît de supărătoare pentru istoricii români de toate culorile şi apucăturile au fost ocultate astfel ca minciunile şi falsurile lor să ne fie adevăruri. Ele arată fără putinţă de tăgadă că geţii/misii care locuiau în sud-vestul Troadei începînd cu secolul XVll î.e.n. au purtat un crîncen război cu prădătorii greci înaintea ca aceştia să atace cetatea Troia iar cei din nordul Istrului au participat la aceste lupte înverşunate. Năravul falsificării istoriei noastre de către greci după cum pot vedea şi orbii, a început chiar cu cîteva sute de ani înainte de făcătura ,,părintelui mincinoşilor” cu tracii lui.
Aristofan spune despre acelaşi Ciclu epic că Telefos regele misilor purta pe cap căciula numită pilou adică pileus-ul amintit de Iordanes, dar purtat numai de nobilii geţi nu şi de traci, precizare ce se găseşte şi la Dio Chrysostomos care i-a cunoscut personal timp de 9 ani cînd a fost mazilit de Domiţian în Dacia la anul 87 e.n. Pausanias spune în scrierea sa că a văzut în Arcadia, pe frontonul templului Minervei, bătălia dintre Telefos şi Ahile pe cîmpiile Caicului.
Dar specialistul nostru, pe lîngă gravele lipsuri informative arătate în domeniul istorie noastre vechi despre care îi place să vorbească totdeauna fără să gîndească, mai are o mare problemă de morală. În anul 1946, mareşalul Antonescu a fost condamnat la moarte printr-un proces înscenat de bolşevici, pentru că a atacat ţara sovietelor. După anul 1990 mulţi sionişti ne-au acuzat fără să probeze, că armata română condusă de mareşalul Ion Antonescu a masacrat 400000 de evrei nevinovaţi. Să ne înţelegem, această nouă acuzaţie adusă oştirii o transformă într-o formaţiune de ucigaşi profesionişti comandată de un criminal! Fiind istoric militar şi activînd în această instituţie peste 25 de ani după cum pretinde, Mircea Dogaru trebuia să fie primul care să-i sară muştarul, să cerceteze cu rîvnă toate recensămintele populaţiei făcute în Regatul România în perioada 1930 – 1941, din Transnistria în octombrie 1941, cele din Basarabia şi Bucovina făcute de armatele bolşevice în anul 1940 şi 1945, precum şi arhivele Transnistriei, ale Marelui Stat Major al armatei române şi registrele comunităţilor mozaice din România referitoare la aceeaşi perioadă şi să ne spună că această acţiune este purul adevăr sau o mişelie. Dar el nu numai că nu are urechi pentru aceste realităţi, chiar şi cînd vorbeşte de perioada comunistă foloseşte expresia ,,cei aduşi de tacurile sovietice” de parcă perioada cînd ţara a fost controlată în totalitate de cazarii bolşevici adică 1944-1962, fiind cea mai neagră din existenţa poporului român, nu ar fi istoria noastră! Raportul Wiesel care ,,dovedeşte” holocaustul din România şi ,,masacrarea a 280000-380000 de evrei”, această făcătură sionistă a fost acceptată de Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia României fără ca cineva să cerceteze dacă afirmaţiile din el sînt corecte în tot sau în parte ori nişte falsuri îngrozitoare! Şi tot ca o ciudăţenie, este faptul că isoricul nu ştie că la începutul anului 1948, Tribunalul poporului din Bucureşti a dat o hotărîre(Lista publicaţiilor interzise) prin care au fost interzise culturii române aproape toate scrierile care au apărut înainte de această dată! Iar istoria noastră a fost falsificată în totalitate, de către lacheii puterii comuniste care la început a fost străină dar după anii 1960 a fost neaş mioritică unde şi-a dus existenţa şi M. Dogaru. Tot el a născocit ideea că tăbliţele de plumb descoperite la Sinaia ar fi făcătura K.G.B. ca să ne facă să ne luăm de păr cu vecinii noştri! Îi amintesc specialistului că pe aceste ,,falsuri” hulite cu atîta năduf, apare încă de la sfîrşitul secolului lll î.e.n. termenul de rumun folosit pentru geţii din Ardeal şi poate Oltenia iar ultima dată se găseşte pe plăcuţa turnată de Diogio în anul 106 luna iulie sau august! Spune Marele Erou Get astfel: ,,împreună biruinţă sau va sosi întunericul peste toţi rumunii”. De atunci trăim într-o întunecime profundă iar tot felul de lifte şi secături vreau să ne-o facă absolută! Pentru a ne dovedi ce grozav mînuieşte minciuna ne mai spune una tare de tot: cuvîntul român vine de la roman, adică cetăţean liber al imperiului roman! Ho lepşitule că prea îţi baţi joc de istoria neamului rumun! Dacii au fost robi şi birnici în imperiul roman pînă în anul 251 cînd au reuşit să-i alunge pe cotropitori din cea mai mare parte a teritoriului ocupat. În imperiul roman erau scutiţi de biruri numai italicii, după anul 65 şi grecii cînd au devenit a doua naţiune constitutivă a imperiului şi cam după anul 90, evreii care au devenit a treia naţiune constitutivă! Dacii nu au avut niciodată asemenea privilegiu. În anul 212, prin Constituţia Antoniniană, împăratul Caracalla acordă cetăţenie romană întregii populaţii libere din imperiu cu excepţia categoriei ,,dediticilor”. Trebuie să fii tîmpit să crezi că pe geţi i-a apucat grija cetăţeniei romane dar i-a alungat pe binefăcători din Dacia după nici 40 de ani. Informaţiile lăsate de scriitorul ecleziast latin Lactanţiu(260-325) şi trecute cu vederea de istoricii români, arată că împăratul de origine dacă, Galeriu născut din mamă transdanubiană ,,adoratoare a divinităţilor munţilor”, fidel credinţelor strămoşeşti îşi îndreaptă legiunile împotriva Italiei, cu hotărîrea – afirmă autorul – de ,,a şterge pînă şi amintirea Romei” şi a fost pe punctul ,,să schimbe numele de imperiu roman în cel de imperiu dacic”. Lactanţiu atribuie furia dacului faptului că părinţii şi strămoşii lui Galeriu fuseseră supuşi censului, pe care Traian îl impusese ca pedeapsă dacilor încăpăţinaţi în rebeliuni. Textul lui Lactanţiu este o mărturie de netăgăduit a conştiinţei extraordinare de neam a geţilor şi o poacă în freză ilustrului istoric. Acest barbar era un dac şi pusese cens asupra cetăţenilor din Roma, lucru nemaipomenit vreodată. Lactanţiu îi atribuie ideea că urmărea să realizeze un imperiu universal dac!
Nu se leagă deloc trăsnaia ticluită cu informaţia istorică!
Dar pe români nu trebuie să-i intereseze decît ce au spus plăsmuitorii de istorii, comuniştii şi lichelele lor care sînt singurii români adevăraţi! Acest gen de manipulare prin ocultare, mă face să cred că amintitul istoric nu este străin de manipularea generală practicată în ţara noastră atît cu privire la istoria cît şi la cultura naţională.


După aproape 150 de ani, de preste plaiuri, poposit-a în cetatea lui Bucur un alt doctor ardelean care ne rescrie istoria după propria bolunzenie! Halal istorie!      

Canoanele lui Roller infailibele, năucitoare şi nimicitoare pentru cultura română impuse de unul din marii criminali ai comunismului românesc, a căror fapte au ajuns secret de stat! Odată cu ocuparea ţării de către trupele Armatei Roşii, România a fost luată în stăpînire de o altă armată nedeclarată dar prezentă peste tot, adusă de ocupantul sovietic – armata secretă a cazarilor bolşevici! Zeci de mii de cazari trecuţi cu căţel şi purcel de la sionism la bolşevism(vezi Sfînta minciună), au venit în România să ne înveţe comunismul de cazarmă pe care ei l-au pus pe gîtul ruşilor şi al celorlalte popoare din fostul imperiu ţarist. Dar mulţi dintre ei erau urmaşii migratorilor veniţi în ţara noastră de la 1860 pînă la 1918! De profesie inginer, în anul 1948, după ce Academia Română este curăţată de ,,elementele reacţionare” ale burgheziei româneşti, acest criminal este numit de către comunişti, membru în al instituţiei.

Din această calitate şi din funcţiile politice pe care le-a ocupat el a reuşit ca pînă în anul 1958 – cînd a dat colţul în condiţii misterioase – să mutileze în totalitate identitatea şi cultura românilor. Încă din toamna anului 1945 cazarii bolşevici erau sătpînii de fapt ai Românie, iar parodia de alegeri care l-au adus pe momîia numită Petru Groza în fruntea ţării, a fost dorinţa lor de a-şi legitima într-un fel puterea pe care o deţineau. La începutul anului 1948, Tribunalul Poporului din Bucureşti, printr-o decizie a făcut cunoscută ,,Lista publicaţiilor interzise”, unde aproape 100000 de titluri de cărţi, reviste şi ziare au fost interzise şi puse sub cheie. Sub incidenţa acestei decizii a intrat tot ce s-a scris în timp pînă la acea dată şi contrazicea nebuniile cazarilor bolşevici, iar el ca unul din noii stăpîni ai României ne-au scris o altă Istorie a Românie în anul 1951, care spune că sîntem un popor slav ce am învăţat o latină păsărească nu se ştie unde şi nu se ştie cînd, acest popor este împărţit în trei grupuri etnice – moldoveni, valahi şi ardeleni – asupriţi cumplit de români? De fapt se relua prin instituţii oficiale tezele comuniştilor străini care spuneau că îi reprezintă pe români în Comintern prin anii 1925, numai că acum aceste monstruozităţi erau băgate în cărţile de istorie ale statului român. Cît timp Ana Pauker a fost ,,regina neîncoronată a Românei”, puterea cazarilor bolşevici a fost absolută iar genocidul cultural a luat proporţii despre care nimeni nu vrea să vorbească în prezent. După mazilirea ei, cazarii au început să piardă din putere în favoarea grupului autohton de canalii în frunte cu Gheorghiu – Dej. Acesta a încercat în anii 1953 să fie reprimiţi o parte din academicienii maziliţi în 1948 dar s-a opus cu înverşunare Roller şi A. Drăghici, tartorul dosarelor originii ne-sănătoase a fiecărui român!. În 1958 Gheorghiu-Dej a sprijinit din nou această iniţiativă la care tov. Roller s-a opus din nou. Fiind mai puternic, curentul autohton a reuşit să se impună în faţa veneticilor cazari, dar înverşunatul bolşevic ştia că Gheorghiu-Dej avea bube capitaliste în cap din perioada cînd conducea sindicatul de la uzinele Malaxa şi stătea în casa patronului pe care l-a şi ajutat să fugă în străinătate. Căutînd să-l rupă pe tov. Dej, lifta bolşevică a închinat steagul dar se pare că a fost ajutat să facă acest gest de bine! Chiar dacă el a dispărut, ideile istorice şi culturale puse în circulaţie de această canalie nu au fost abandonate de istoricii români, pe care le-au cosmetizat, le-au lustruit şi au rămas tot la postulatele că strămoşii noştri au fost nimiciţi de romanii, care au adus aici puhoaie de colonişti şi din acest amestec omenesc s-a născut poporul român, fără identitate, fără istorie, fără vocaţie civilizatoare, dar sălbatic şi dornic de sînge nevinovat! Tot felul de lepşiţi trăind sub mistica prostiei revelate, ne-au îndobitocit şi o fac şi în prezent cu mare osîrdie că sîntem un popor ieşit din scursurile imperiului roman amestecaţi cu un puternic element slav, format în decursul a peste 1000 de ani pe fostul teritoriu al Daciei şi care nu am adus mai nimic în cultura Europei! Ca să dovedesc cît de ticăloşi sînt cei care conduc neamul românilor, cît de rău i-au îndobitocit şi cît de mult îi urăsc am să mă folosesc de informaţii din istoria Suediei, care este un model de structură socială în Europa şi în lume.       

Legile lui Zamolxe la suedezi   Neamurile goţilor ce au trăit între şatrele geţilor în pace sau gîlcevi uitate, timp de peste 750 de ani nu au plecat toate spre vest la prăduială după anul 401 cum vrea să ne convingă istoria. O parte dintre ei s-au întors în regiunea lor de baştină adică în Germania şi partea de sud a Suediei. Aceste informaţii se găsesc în istoria veche a suedezilor scrisă pe pietre cu alfabetele runice care spun despre goţii decedaţi în Grecia sau Macedonia ajunşi aici cu ceva gînduri urîte de jaf. Iar unii s-au stins pe drum către baştină semn că nu au venit să viziteze ţinuturile Afroditei şi cei care le-au ieşit în cale nu s-au lăsat peniţi fără să le dea la mir. Pentru că aceşti suedezi au un respect deosebit faţă de trecutul lor, unii s-au ostenit să-l pună în texte astfel ca informaţiile să fie transmise generaţiilor viitoare. Printre cei care s-a învrednicit cu asemenea muncă a fost şi Carolus Lundius ce a scris o carte intitulată  Zamolxis, Primus Getarum Legislator şi tipărită în anul 1687 la Upsala iar în româneşte a fost tălmăcită la anul 2002. De profesie jurist şi avînd calitatea de consilier al regelui Suediei, în trebuşoara înfăptuită dovedeşte serioase cunoştinţe de istorie veche şi lingvistică. Cartea lui este şi în prezent foarte apreciată pentru înalta erudiţie dovedită. Ceva asemănător s-a întîmplat şi la noi cu un avocatul N. Densuşianu numai că a avut o soartă greu de acceptat, istoricii l-au acuzat că este nebun! Fire bătăioasă şi foarte sigur pe ce spune, Lundius nu ne mai lasă să umblăm cu cotite: ,,Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi. …grecii şi alte popoare au luat literele de la Geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre răspîndirea acestor litere”. Uite aşa, să ţi se zbîrlească freza de greutatea acestor vorbe! Fiind bun cunoscător al celor juridice spune că toate legile goţilor/geţilor au fost date de marele gînditor Zamolxe. Parcă prea se întrece cu gluma suedezul şi ia în derîdere toată floarea cea vestită a istoriografiei româneşti. Se mai sumeţeşte fără putinţă de îndoială: ,,…Zamolxis în pergamentele noastre Samolses. La el sînt raportate începutul legilor paternale şi apărarea acestui adevăr. Cine este el şi de unde vine? El aparţine Geţilor care sînt aceeaşi cu Goţii şi Sciţii”. Îl citează pe Diodor din Sicilia care spune despre Zamolxe că a fost marele legiuitor al geţilor, ce le-a schimbat viaţa în bine şi i-a făcut mai vrednici şi mai drepţi! Măi să fie, parcă se ţine numai de ghiduşii ca să ne încreţească nouă minţile! ,,Tăbliţele cerate împreună cu celelalte manuscrise, atunci cînd vorbesc despre originea legilor paternale(naţionale), fac referire la Samolse. Despre el nu se ştie foarte exact dacă a fost om sau cînd s-a născut. Totuşi cei mai mulţi autori afirmă, cu cea mai mare uşurinţă, că s-a născut întru-un loc pe Pămîntul Tracic. Pe atunci acolo locuiau Geţii, adică cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci după cum spune Herodot. ..Cei care în Tracia erau numiţi Geţi, au fost numiţi pe vremea lui Procopius(istoric grec mort la 562) Goţi şi în vremuri mai vechi fuseseră numiţi Sciţi. …De reţinut acest adevăr unic şi anume că geţii şi goţii au fost unul şi acelaşi neam şi că aceştia s-au mai chemat şi cu numele de Sciţi”. Îl mai aminteşte pe scriitorul grec şi cu scrierea Vandalii unde spune că: ,,Naţiunile gotice au fost multiple şi odinioară dar sînt şi astăzi. Cele mai nobile dintre acestea sînt Goţii, Vandalii, Vizigoţii şi Gepizii. Sînt unii care i-au numit Geţi pe aceştia. …Dar aceştia, adică geţii nu diferă de goţi decît prin nume”. Parcă te pune pe gînduri zburdălnicia acestui suedez plin de rîvnă pentru trecutul glorios al neamului său. Ca să înţelegem hotărîrea lui Lundius trebuie să deschidem urechile şi la argumentele istorice pe care le foloseşte pentru a-şi dovedi susţinerile. Îl citează pe Procopius cu scrierea De bello Gothorum care precizează: ,,Acesta este modul de a trăi a locuitorilor insulei Thula, care se deosebesc de multe alte naţiuni. Una din ele mult mai înfloritoare decît celelalte şi foarte numeroasă, este cea a Gautonilor care s-au aşezat lîngă heruli(popor scit locuind în regiunea lacului Maeotis) sosiţi acolo”. Iar Plinius în Istoria naturală spune despre insula Thula: ,,Unde nopţile clare de vară confirmă la rîndul lor că ceea ce raţiunea a cugetat, e demn de crezut în zilele solstiţiului, soarele înălţîndu-se mai aproape de axa lumii, printr-un spaţiu îngust al luminii, pămîntul are şase luni de zile fără întrerupere noapte, cu o distanţă diferită de solstiţiul de iarnă. Tocmai aşa avea loc pe insula Thula cum a scris Pythias din Massilena(navigator din Marsilia) la o distanţă de şase zile din Britania spre nord”. Dar prima patrie a Goţilor - ţinutul Svithiod era situat la nord de Marea de Azov, în cel mai nordic punct chiar şi avea un climat foarte aspru, regiunea este secătuită de ger şi zăpadă iar viaţa era foarte grea. Pentru un trai mai bun au migrat o parte către vest ocupînd teritoriile actuale ale Germaniei iar alţii către nord-vest ajungînd în regiunea Smaland din sudul Suediei care în vechime se numea Guta şi era locuită de guţi sau gutari, o ramură a goţilor. Voi reveni la acest ram germanic şi la baştina lui. Îl aminteşte şi pe Iordanes cu De origine actibusque Getarum(Despre obîrşia şi faptele geţilor) unde se spune cum au ajuns pentru prima dată goţii în Sciţia vecină cu Marea Neagră. Îi laudă pe sciţi şi aminteşte informaţiile transmise de către Pitheas din Marsilia(vestit naviga- tor şi geograf din secolul lV î.e.n.) care spune despre Basileea ca fiind sediu al sciţilor regali. Herodot aminteşte şi el această împărţire a sciţilor în sciţii nomazi şi sciţii regali. Ca să convingă ce neam de soi erau aceşti sciţi îl aduce la lumină pe Justinus care spune: ,,După cum se poate vedea, ce este de admirat la sciţi, este ceea ce le-a dat lor natura, ceea ce grecii nu pot obţine nici prin nesfîrşitele doctrine ale înţelepţilor şi preceptele filozofilor, căci sînt întrecuţi, punîndu-i în balanţă de bunul simţ înnăscut şi obiceiurile neşcolite ale barbariei: căci sciţilor le-a folosit mai mult necunoaşterea viciilor decît le-a folosit grecilor cunoaşterea virtuţii”. Pentru ca elenii să nu-l acuze de ceva gînduri necurate îl pune alături şi pe grecul Xenofont cu ceva ziceri pline de folos puse în Despre faptele şi vorbele lui Socrates  şi spune că spre deosebire de celelalte popoare, Sciţii şi Tracii sînt dotaţi de la natură cu această netă superioritate în a mînui arcul şi săgeţile. ,, Legile persane, de fapt urmăresc prevenirea delictelor, ele prevăd ca încă dintru început cetăţenii să nu iasă din litera lor, să nu cadă în ceva necinstit sau să se amuze de un lucru ruşinos sau de o faptă criminal” extras din Copilăria lui Cyrus. Iar legile suedeze, atît mai vechi, cît şi mai recente la care face referire autorul, nu se face numai menţionarea săgeţilor, ci totdeauna sînt pomenite împreună arcul şi săgeţile. În probleme de moştenire, cînd se făcea succesiunea, acela din fii era socotit mai norocos şi deci mai puternic în războaie, care moştenea 12 arcuri; acesta se numea de fapt. Scit. Şi conchide plin de fermitate: ,,Socot că s-a demonstrat clar pentru a spune că Goţii şi Geţii sînt aceeaşi cei mai neînvinşi prin virtute şi fapte şi care mai sînt cunoscuţi şi sub alte nume”. Mai aminteşte de năvălirile goţilor în sudul Europei, regatele pe care le-au întemeiat pe teritoriul Daciei şi mai către est în nordul Mării Negre precum şi trecerea lor pe malul drept al Istrului apoi migrarea către vest după anul 401 cu întemeierea statelor germanice în Italia, sudul Galiei şi Spania. Cînd goţii au plecat din Balcani să răstoarne imperiul roman de apus şi să-l treacă sub sabie au dus cu ei şi legile după care s-au ocîrmuit în nordul Mării Negre, la gurile Dunării sau în sudul acesteia cînd au locuit în Tracia. Aminteşte cu vădită mîndrie de legile ostrogoţilor în Italia, legile vizigoţilor din Spania, pe lîngă altele ale longobarzilor, burgunzilor, francilor, alemanilor care se trag toate din legile goţilor. Despre ilustru învăţat Olaus Magnus spune că ,,a văzut cu ochii lui în Italia, la Perusia un volum de legi gotice/getice, scris cu caractere gotice/getice şi că, în ciuda vechimii acestui monument literar-juridic, căci desigur se scurseseră mulţi ani de cînd goţii locuiseră Italia, era cu grijă păstrat de către perusieni. Acest volum este o carte conţinînd legi ale goţilor, reunind un ansamblu de legi de care se folosesc şi astăzi Sueţii şi Goţii, aşa că s-au descoperit exact aceleaşi legi care sînt şi astăzi în vigoare. Această concordanţă a conţinutului legilor ne-a condus la un argument foarte sigur şi anume că Goţii, cînd au plecat în Italia, au luat cu ei şi codurile de legi.…Legile străvechi paternale ale tuturor Goţilor şi în parte privitor la expediţiile ostrogoţilor, atît cea militară în Grecia cît şi în alte locuri, cu un cuvînt se menţionează regiunile migraţiei”. Lundius ia o parte din informaţii din lucrarea lui Iornandes care aminteşte de leges bellagines ca vechi legi luate de goţi de la strămoşii noştri geţi. Iordanes era şi el got născut în Panonia sau Dacia care a avut o pregătire culturală serioasă şi a cunoscut realităţile din Dacia prin experienţă personală la care s-a adăugat sursele orale sau scrieri dispărute. Cum Iordanes a folosit în mod evident şi izvoare gotice despre care nu ştim, putem spune că Getica sa reprezintă în mare măsură o tradiţie istorică gotică. Luînd informaţii de la Orosius că goţii sînt geţii de altădată, împrumută date din istoria acestora găsite în autori vechi pentru a arăta virtuţile şi faptele de seamă ale neamului got în vremurile de demult. O istorie fabuloasă a goţilor precede istoria lor adevărată. Informaţiile transmise de Iornandes cu privire la leges bellagines sînt în mare parte corecte numai că noi românii umblăm tot cu părul în ochi şi scuipăm pe adevăr pentru că supără anumite căpăţîni nebune! Mai spune că sistemul juridic suedez de la acea vreme avea rădăcini adînci în legile lui Zamolxe şi nimeni nu cuteza să pună la îndoială această istorie. Îl invocă pe Seneca cu privire la judecătorii infernului pentru a arăta că au elemente comune şi cu vechiul sistem juridic al romanilor. La judeţul din lumea tăcerii cei trei magiştri Minos, Rhandamanthes şi Aeascus erau singurii care aveau dreptul de judecată şi împărţire a dreptăţii. Cel mai important dintre judecătorii era Minos, căruia îi urma Aeascus după afirmaţiile lui Platon şi Plutarh şi el putea să judece singur cînd lipseau ceilalţi doi. Numele lui la Svioni, înseamnă ,,mai bun” căci man, minn, minur, madur şi cuvîntul compus lagmadur îl susţin. Aşa cum se arată din legile străvechi suedeze această expresie înseamnă, a judeca foarte drept, a desfăşura audierea corectă a martorilor, a conduce procesul în locul regelui. Bagheta de magistrat a lui Aeacus a fost numită la Svioni şi Gothoni kasla şi staf. Din acest motiv, la goţii care locuiau în Moesia, tocmai de la acest termen sau sceptru judecătoresc numit stava şi judecătorul s-a numit tot stava, iar tribunalul acestuia s-a numit stavastola. Pe tăbliţa 30 avem felul de judecată descris de Lundius şi practicat în Moesia pe la 150 î.e.n. dar şi în vremea cînd goţii erau pe meleagurile de la sudul Istrului. Bazorio era foc de nemulţumit cum merg treburile în Moesia şi a pornit cu oaste să îndrepte strîmbătatea lui Eneo pe care l-a adus la judeţ sub un copac fiind judecat în faţa neamului său. Pentru că  nu avea pe unul mai vrednic să pună în loc i-a dat înapoi sceptrul acestui nimic de Eneo! Tot despre judeţ la geţi se mai vorbeşte în tăbliţa 33 unde solul trimis la besi nu a făcut treabă bună iar cînd s-a întors pe şapte cărări a fost judecat de dage balo şi măsurat cu toiagul în văzut tuturor spre a fi pildă. În limba română avem stava cu sensul de loc umbros unde se odihnesc animalele şi stavăr cu sensul de fermitate, hotărîre, stabilitate iar stol înseamnă masă şi stola are sensul de strat iar figurat făcut cu mare grijă. Uite că sîntem şi oleacă de suedezi sau mai corect ei au ceva împrumutat de la noi aşa cum o spune cu mîndrie chiar Lundius! Din fragmentele de legi Askeskäpte aflăm că la vechii suedezi judecătorul slăbea mînerul bastonaşului de frasin în timpul unui act solemn cum ar fi fost clarificarea unei proprietăţi de drept, înstrăinată regulamentar, fapt întărit şi de colecţionarea diferitelor stipulări cu diferite codexuri ale diferitelor legi. De aici şi scrierile judecătorilor de eliberare a sclavilor, în vigoare, skaptebreff(scapă-te bre!) cum se obişnuieşte să li se spună în Goţia de Vest şi în multe alte locuri. Iar scrierile Eddice ne spun că zeii tocmai sub frasin îşi desfăşurau judecăţile pe lîngă alte raţiuni mai ales pentru că dintre toţi copacii, frasinul este cel mai puternic şi cel mai bun. Ei foloseau pe radmenn care erau sfetnicii înţelepţi ai regelui în număr de 12, şi mai îndeplineau funcţia de asesori judecătoreşti. Plin de mîndrie încheie: ,,…Aşa cum s-a arătat filozofia cea mai veche este cea a lui Zamolxis şi a neamului nostru; din izvoarele ce s-au iscat şi principiile şi preceptele juridice şi tot ele s-au revărsat în for; ele sînt exemplul de nezdruncinat al adevărului.…Dar nu mă îndoiesc că există unii care vor socoti că ceea ce am făcut eu este mai puţin corect, prin faptul că, vorbind despre începuturile legilor la geţi, mă refer în primul rînd la Samolse ei crezînd cu tărie că erudiţii noştri s-ar fi inspirat din literele greceşti dar literele getice, fiind deja inventate şi puse în uz, grecii le-au luat de la noi, conform istoriei noastre vechi şi a înţelepţilor noştri experimentaţi în literatura scriitorilor vechi, de asemenea inşi, ei nu vor fi socotiţi ca atare, pe asemenea persoane noi nu dăm nici un ban, iar judecata posterităţii îi va condamna – şi sînt demni de a fi condamnaţi în unanimitate, aceasta, deoarece despre stilul lui Samolse ne stă mărturie autoritatea unor istorici antici care consemnează cu toată claritatea adevărul”! Bravos neică, le-ai dat în bot să-i saturi de lehăit!
În cele mai vechi documente suedeze, scrierile Eddice, se distinge la mare cinste spune Lundius şi ,,Teologia lui Samolse care este, în acelaşi timp şi cea a celor mai vechi cetăţeni ai Sueoniei, se face deosebire între viaţa viitoare a celor drepţi, dusă în fericire şi cea a celor răi, dusă dimpotrivă în nefericire, la zeii subpămînteni. Dumnezeu însuşi a făcut cerul, pămîntul şi toate cele care se găsesc pe el şi ceea ce este nemaipomenit, a făurit omul al cărui suflet i s-a introdus în trup ca nemurire, căci corpul poate fi prefăcut în pulbere, sau dacă este ars, în cenuşă. Cei drepţi trăiesc veşnic împreună cu El în Gimle sau Wingulff, cei nedrepţi însă sînt aruncaţi la zeii subpămînteni”. Şi ne lămureşte el cum vine vorba despre acest ţinut misterios şi plin de încîntare Gimle. ,,În partea sudică a cerului se vede cel mai frumos templu şi cu un soare mai strălucitor decît oriunde pe care localnicii îl numesc Gimle. Acesta va dura cît timp vor fi focul, cerul şi pămîntul şi acolo vor locui în veci cei cinstiţi şi drepţi. Toate aceste scrieri spun că această lume unică ar trebui să piară în flăcări astfel: într-o zi această lume va dispărea prin foc”. Rămîi uimit despre asemănarea zicerilor vechilor suedezi şi basmele noastre populare dar şi tradiţiile precreştine ale poporului român păstrare atît de bine în mituri şi legende. Limba română veche are cuvîntul cimili cu sensul de a explica, a clarifica, a tîlcui, adică un ţinut al judecăţii. Edda face referiri privitoare la fericirea de după moarte a celor drepţi şi la pedepsirea, chiar şi răstignirea celor nedrepţi în iad. El ne spune că acest ţinut al fericirii este în partea sudică a cerului pe care localnicii o numesc gimle, cuvînt care în emegi este compus din gim cu sensul de mesager, direcţie, călătorie şi le cu sensul de strălucitor, încîntător, măsură dreaptă. Mai adaugă cu acribie că despre acestea se găsesc informaţii şi în inscripţiile vechi gravate în piatră de către profani unde le vedem cu sufletul şi cu ochii noştri de pe aceste meleaguri şi locuinţe de la lăcaşurile celor fericiţi la cel mai înalt cuprins al cerului, îmbrăţişînd şi înlănţuind toate. El nu folosesc cuvîntul Walhalla pentru a arăta ţinutul eroilor şi a oamenilor merituoşi precum goţii din Germania. Dar şi acest cuvînt are legături cu plaiurile noastre mioritice fiind apropiat fonetic de Valahia. În Edda mai sînt descrise pe scurt lucruri despre nemurirea sufletelor în care geţii au crezut din totdeauna(geţii adică gautoi, gautar, gothar, gothi) şi ne dă spre adîncă şi tristă meditaţie cuvintele meritorii ale lui Bonaventura Vulcanius din De literis et lingua getarum sive gothorum(Despre literele şi limba geţilor sau goţilor) apărută la Lyon în anul 1597.  ,,Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decît al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adîncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnînd puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic”. La noi multe adevăruri au fost trecute sub tăcere iar asemenea gînduri venite din partea unui străin te lasă fără cuvinte!
Dar să revin la vechea denumire Guta din regiunea Smaland situată în sudul Suediei  şi la locuitorii ei guti sau gutari, ce făceau parte din neamul goţilor. Informaţiile vechi spun că obîrşia neamurilor goţilor era undeva deasupra Mării de Azov (Lacul Meotic) şi de acolo au migrat în timp spre vest sau nord-vest. În scrierile sumeriene s-a consemnat că oraşele-state ale lor au intrat sub stăpînirea unui popor foarte violent care a năvălit din munţii din nord numit guti sau gutei. Au stăpînit neamul emeşilor în perioada 2150 – 2060 după care au dispărut din istoria acelei zone. Se spune că erau roşcaţi şi cu pielea albă iar emeşii i-au numit ,,balauri ai munţilor” ce vorbeau o limbă bolborosită. Şi în prezent în ţinutul muntos al Kurdistanului din Iraq în zona oraşului Erbil – vechiul ţinut de unde năvăleau guţii peste emeşi - există o populaţie cu părul roşcat, pielea albă şi ochii albaştri. Dacă trecem aceşti munţi spre nord şi ne mişcăm ceva spre est, ajungem exact în regiunea de baştină a neamului goţilor cu rămurica lui suedeză guţii din Guta. Nu întîmplător limba gotică dar şi suedeza veche şi germana au cuvinte comune cu limba arabă chiar dacă aceste neamuri nu au fost vecine după cum spune istoria. Şi totuşi ele au fost împreună la sfîrşitul mileniului lll î.e.n. aşa cum am arătat mai sus iar guţii i-au alungat pe akadieni – popor semit, cînd au ocupat statele sumeriene.
Dau mai jos cîteva cuvinte din limba gotică şi suedeză veche luate din cartea lui Carolus Lundius şi le compar cu limba română şi arabă. Cu caractere îngroşate este cuvîntul gotic, cu caractere normale este cuvîntul românesc iar cu caractere italice este cuvîntul arab.  
achtbar: onorabil, remarcabil = akbar: înalt, mare, inegalabil, din înaltul cerului; aet: rubedenie, arbore genealogic = aed: poet grec din vechime care transmitea legendele şi miturile unui neam; aewe: a avea = aieve: întocmai, aici, a confirma ceva = awan,ewan: a avea; agha: stăpîn, feudal = agă: comandant, şef de poliţie = aghaewer: stăpîn; al: progenitură, urmaş = a lu: fiul lui, urmaşul lui; arf: arc, săgeată = arc: unealtă cu coardă folosită pentru aruncat săgeţi; arfdabolker: moştenitor ereditar = cuvînt compus din arc + dabo: cetate + licăr: luminiţă mică, prelingere; atta: tată = ata: tată în aromână = at: tată; begia: a împrăştia, a răspîndi = begea: ferestruica din acoperişul casei pe unde iese fumul sau se face aerisirea; bassa, pasa: principe, important = başi: căpetenie, cap = paşa: conducător; baera: copii = baera: sfoara de care se agaţă traista, legătură, amuletă = bar: copil;  baer: pământ, proprietate = baer: salbă, legătură, barieră = ber,baer: pământ; burga: a ocroti, a ascunde în castel = burca: haină bărbătească ţărănească, turtă ţărănească din mălai coaptă pe vatră = burca: voal cu care femeile musulmane acopera fata; der: poartă = dereg: stîlp de lemn la casă; dor: poartă = dor: stare sufletească de nostalgie sau tristeţe: gaeta: a răspîndi, a oferi, a dărui = gaiţă: persoană prea vorbăreaţă, gură-rea; ghaeti: plini de vigoare = geţi: strămoşii românilor; ghuti: energici, plini de vigoare = guţi: strămoşii guţilor şi goţilor:  ghaema: a distruge, a se plînge de soarta sa = gemea: a suferi o durere sau un necaz; gia: pământ, spaţiu = gia: spaţiu, regiune, pământ;  giabir: a-şi atribui pe drept mai mult = geaba: a-şi atribui pe nedrept ceva = giabir: mîndru; giba: dat ca dar = giba în emegi: dansator, cununa miresei, graţie; giga: gigant = giga mîndru, frumos; giran: vecini, consorţi = girant: garant, asociat prin garanţie; girannar: vecinătate = granar: vecinătate haba: a avea, a poseda = haba: şezătoare, bube rele;  hira: a mişca, a agita = hîră: ceartă neînţelegere, tuse rea, boală de piele;  hyta: vîrtej al capului, nebunie cînd cineva nu ştie ce face = hîţa: a se mişca încolo şi în coace, a scutura puternic; juk: povară, jug = Juc: localitate în judeţul Cluj, jug: dispozitiv la care se prind boii pentru a trage la car; ilmaela: a profera o injurie, a bartjocori = imala: murdărie, noroi, a întina cu vorbe; im,is,ist: sînt, eşti, este = ime: uite!, îs: a fi, ist: acest; yra: a agita = ira: strigăt de nemulţumire sau supărare; iri: stăpîn = ir: în emegi, bărbat, a conduce, a bate, piaţă; kasla: baghetă judecătorească = cîşlă: aşezămînt provizoriu de păstori;  kiri: stăpîn, domn = chir: domn, stăpîn, în emegi înseamnă a închide gura cuiva, a se impune; kira,kirr: liniştit = cir: turtă de pîine coaptă pe plită, în emegi înseamnă soartă; koghla: a defăima, a murdări cu vorbe = cocli: a se ameţi de băutură; lag: lege, datină, obligaţie = leg: testament, lag în emegi înseamnă a fi împreună, liturghie pentru meditaţie; lalla: a cînta, a lălăi pentru a adormi ţîncul = lălăi: a fredona fără cuvinte, lala în emegi înseamnă a cînta, a se veseli; lesa: a aduna, a alege, a culege spicele = lisă: cîmp necurăţat; lysa: lucitoare, sclipitoare, a lumina = lisă: cu părul sclipitor şi cu pată albă pe frunte sau pe bot; lita: a uni, a concilia = Lita: localitate în judeţul Cluj, liţă: epitet pentru fete şi femei tinere; man: mai bun, mai reuşit = man: în emegi este asociat, belşug, soţie; mana: rodnicie, rădăcină = mană: belşug, spor în produse agricole; mulka: a mulge = mulgă: mulsoare, cantitatea de lapte de la o turmă; oma: bunică = oama: femeie, cea care a născut copii. În eme-gi ,,ama” înseamnă mamă, a îngriji ca o mamă. plugum: ogoare arate = plug: unealta cu care se ară; rada: ţinut, neam = radă: sfat, adunarea unui neam; Radu: bărbat, ban, drapel = Radu: nume şi prenume; rast: a se odihni = rast: repaus, popas, odihnă; rug: revenire, reîntoarcere = ruga; sărbătoare bănăţeană cu ocazia reîntîlnirii fiilor satului, rug în emgi înseamnă a înapoia, a reveni; ruf: exilare = rufă: figurat a-i face necazuri cuiva; sa: a însămînţa, a semăna = sa: în emegi înseamnă a cultiva o grădină, a plivi buruienile; saek: gras, corpolent = saiac: postav aspru de culoare închisă din care se făceau haine lungi; sassa: însoţitor, împreună = sasău: papură; semia: a administra cu demnitate = same: recensăminte care se făceau în Ţările Române pentru stabilirea birului; semi: sumă de bani; satt: a veni la un loc, a se aduna, a intra şi a ieşi = sat: locuinţele unei comunităţi rurale; setta: dar, ofrandă făcută pentru iertare = seta: a înseta; sewr,seur: bou, turmă = şez: ocol pentru vite folosit vara = sewr: bou, turmă; sir: domn, stăpîn = siră: succesiune, urmaşii cuiva; sitia: a se aşeza = şedea: a se aşeza; skaptebreff: act de eliberare din sclavie, cuvînt compus: scapă-te + bre; skura: vorbăreţ, flecar = scura: a curăţa, a scăpa de păcate; styg: a striga, a invoca, a vrăji = stig: a striga; strale: săgeată = zreli: a face aşchii, a se rupe osul în aşchii;  stava: sceptru judecătoresc, judecător = stava: loc umbros unde se odihnesc animalele şi stavăr: fermitate, hotărîre, stabilitate; stola: masa judecătorului = stol: masă; tina: grămadă = tînas: grămadă de grîu, tina: noroi, pămînt; weckia: a trezi din somn = veghea; a supraveghea, a fi treaz, a fi atent la; wisir: administrator suprem = wezir: principe, administrator, şef.
Am să dau cîteva cuvinte găsite în Edda scrise în norvegiana veche(primul cuvînt) care sînt identice sau asemănătoare cu cele din limba română sau emegi(după semnul =).   afl: alb, luminos, strălucitor = alb: culoare; ahwa: apă = apa; ai: străbunic = ai: ani; amma: bunica = oama: femeie, mamă şi ama: mamă, mătuşă în emegi; blid: prietenoasa = blid: strachină, farfurie; boddi: cel cu barbă de ţap = badi: frate mai mare; Dag: numele unui Asen = dagă: cuţit cu trei muchii purtat de geţi pentru a arăta un rang social şi dag: strălucitor, luminos, existenţă, adunare, cameră din emegi; edda: străbunica = edia: preot judecător la geţi sau deciziile acestuia; gardrofa: cea care rupe gardurile = gard + rufa: a face rău cuiva; glad: cel sprinten = Glad: numele unui voievod român; gust: suflătorul = gust: senzaţie olfactivă; har: măreţul = har: dar sau răsplată divină, graţie; hati: cel plin de răutate = hăţi: a smuci pe cineva, a zgîlţîi; hold: ţăran liber = holdă: cîmp de grîu; holm: insulă = Holm: deal în comuna Flămîni; Hrist: nume de walkirie ce duce cornul din care eroii îşi beau berea = Hrist: nume pentru Iisus; igg: cel roditor, nume dat lui Odin = ig: a iriga, a adăpa vitele, a aduna laolaltă în emegi; kor: patul în care zace bolnavul = cori: pojar; legg: bărbatul = leg: testament; lyr: aducător de căldură = Ler: personaj mitologic invocat în urăturile de Anul Nou la români; olrun: cea care cunoaşte runele băuturii = ol: cană de lut + Rona: localitate în Maramureş; ristil: energica = răsti: a striga cu putere; Sad: cel ce chema cu gras tare, alt nume pentru Odin = sad: soi, sămînţă de plante; syn: tăgada = sin: nepot, fiul lui; Sin este duhul lunii şi al înţelepciunii în emegi; skald: trubadurul care spunea baladele nordicilor = scald: a spune poveşti, a îndruga verzi şi uscate; Rig: numele unui Asen = rigă: rege şi rig: a aduce, a păzi, a se înclina, buzdugan, sceptru în eme-gi; thrud: putere = trudă: muncă, putere, efort; wallasi: strămoşi în quechua limba incaşilor = valahi: român


preluare http://www.ariminia.ro/au-disparut-dacii/28-pierit-au-dacii-dar-liftele-iv.html